Aici urma un citat dintr-un act constituţional. Lipseşte momentan, dar jur că o să fac un mic rezumat sau mai precis o descriere pentru ceea ce numesc eu libertate de exprimare. Despre cealaltă libertate vorbim tot aici, dar puţin mai târziu.
Pentru mine, libertatea de exprimare înseamnă un singur lucru: Fără cenzură. Aşadar, vorbesc necenzurat, spunându-mi părerea în mod deliberat despre orice lucru, subiect sau persoană. Injuriile sau jignirile fac parte din meniu iar chestiile punctuale, pe subiect, care trebuiesc spuse şi sunt argumentate cumva nu dispar niciodată.
De mici am fost învăţati cu lucruri care nu trebuiau făcute sau spuse. Era ruşinos să vorbeşti despre sex sau să înjuri. Erai obligat să-ţi saluţi profesorul şi vecinul, iar în cazul în care nu o făceai, dădeai dovadă de lipsa de respect. Urma să fii ars pe rug iar părinţii tăi împuşcaţi în piaţa centrală. Erai timorat şi gândul că ai putea să-i enervezi pe cei din jur te făcea să actionezi după anumite stereotipii. Şi da, îţi salutai în scârbă vecinul care uneori nici nu te băga în seamă, te înclinai uşor în faţa profesorului şi suportai de multe ori lucruri cu care nu erai de acord, doar pentru că erai mai mic iar cei mari sunt trecuţi prin viaţă. Ulterior, simţeai gustul libertăţii şi brusc începeai să faci toate chestiile astea “interzise”. Era un fel de refulare iar chestiile banale nu te mai încântau de multă vreme. Unii au ştiut să se modereze şi încă o duc bine, dar, pentru că mereu există un dar alţii au ajuns la 3 metrii sub pământ, în închisori sau chiar prin bordeluri. Viaţa nu e niciodată ca-n filme iar regula cu “totul se termină cu bine” ţine mai mult de SF decât de realitate.
Încetaţi să mai fiţi falşi. Renunţaţi la auto-cenzură. Renunţaţi la acţiunile care nu vă convin şi faceţi ceea ce vă place. Da, ştiu…în viaţă nu faci doar ceea ce-ţi place însă dreptul la opinie şi la libera decizie nu ţi l-ai pierdut încă. Dă cu pumnul în masă când nu-ti convine ceva şi zbiară-n gura mare când ţi s-a produs o nedreptate. Nu fi fraier, nu te lăsa condus de alţii!
De ce promovez asta?
8
Una dintre cele mai mari stereotipii ale lumii moderne este sloganul ca “femeia trebuie sa fie egala cu barbatul“. A sustine o asemenea idee e ceva anormal, sa nu zic ca e ceva idiot si al dracului de nefondat in argumente. O femeie nu poate fi egala cu barbatul asa la general, pentru simplul motiv ca nici macar femeile nu sunt egale intre ele, cum nici barbatii egali intre ei. Sa nu credeti ca sunt impotriva egalitatii femeii cu barbatul in multiple domenii: munca, salarizare, participare la hotarari in familie si societate etc. Dar femeia trebuie sa ramana acea fiinta feminina – cu tot ce se deduce din acest termen – iar barbatul, masculul dat de natura cu tot ce i-a daruit. Personal, compatimesc femeile. Le compatimesc deoarece muncesc foarte mult, cautand ceva nou, chiar daca de multe ori e inutil in ceea ce fac. Dar nu sunt ele, de multe ori, vinovate de cele intamplate? De ce pleaca o femeie intr-o relatie cu un barbat de la principiul “trebuie sa-l schimb”? Poate ar trebui sa te analizezi intai pe tine si abia apoi sa incerci sa schimbi ceva in jur. De ce considera anumite femei ca tot ce e pur barbatesc e si un viciu?