RaPeRbOy Blog » Ştiaţi că…

Un pic de istorie

Iulian — Sat, 25 Apr 2009 21:43:23 +0000

În ziua de azi este ceva jignitor să arăţi cuiva degetul mijlociu. Acum sute de ani gestul avea altă semnificaţie. Înaintea bătăliei de la Agincourt din 1415, francezii, anticipând victoria lor asupra Angliei, au decis să le taie degetul mijlociu tuturor soldaţilor luaţi prizonieri. Asta pentru că fără degetul mijlociu le va fi imposibil să mai tragă cu arcul şi astfel să mai ia parte la vreo luptă pe viitor. Însă francezii au pierdut acea batalie iar soldaţii englezi îi batjocoreau arătându-le degetul mijlociu, pe care aceştia intenţionaseră să li-l taie.

Nu-i aşa că nici prin cap nu-ţi trecea asta?

Joc de imaginaţie

Iulian — Tue, 31 Mar 2009 21:44:15 +0000

Ştiu sigur că am văzut zilele astea ceva la care sincer să fiu, nu mă gândisem până acum. Nu asta contează foarte mult, dar vă zic încă de pe-acum că ideea este de-a dreptul genială.
Era vorba despre un fierăstrău electric. Unul mai special, care atunci cand era pornit iar lama acestuia era atinsă de corpul uman, se spărgea în mii de bucăţele, energia fiind disipată. Nu ştiu exact explicaţia, însă vă asigur că e absolut genial.
Câţi oameni şi-au tăiat degetele în căcaturile astea? Sau la robotul de bucătărie, feliatorul de pâine şi aşa mai departe?
E o soluţie nemaipomenită, pentru o problemă care aparent nu are rezolvare. Îţi poate salva un deget, sau de ce nu, chiar toată mâna.

Cu şi despre parole

Iulian — Fri, 13 Mar 2009 00:28:58 +0000

Aveam de ceva vreme un draft numit "parole ". Astăzi am timp să fac articolul, inspiraţia venind, de la IT Academy şi normal, experienţa personală.
Înainte de toate, este clar că fiecare dintre noi foloseşte o parolă . Fie că este vorba de seif, de contul de e-mail sau alarma casei, folosim combinaţii de litere, numite parole.
Mulţi consideră că o parolă lungă rezolvă orice problemă. Stiu foarte multe persoane care folosec parole lungi, dar foarte uşor de ghicit.
Numere de telefon, zile sau luni de naştere, numele copilului, al mamei sau al tatei, numele personal scris inversat şi aşa mai departe. Astea sunt primele lucruri pe care un "hacker" le va testa, atunci când va dori să-ţi spargă parola.
În general, se folosesc atacuri de tip "brute force". Se încearcă mai multe combinaţii de litere sau cuvinte, luate dintr-un dicţionar şi se trece la treabă.
Din câte reţin, o parolă de 4 caractere poate fi spartă în mai puţin de doua secunde. Pentru o parolă de 10 caractere, alcătuită corespunzător, sunt necesari cam 1.700 de ani.
Una dintre cele mai mari probleme: Lăsarea parolelor la îndemână . Lipită pe monitor, scrisă pe telefon, pe caietul de matematică sau chiar pe tastatură.
Cea de-a doua problemă importantă dezbătută, care este de fapt o regulă încălcată de foarte multe ori: Nu-ţi da parola nimăui !
Ar fi multe de spus pe acest subiect, important este să respectaţi măcar paşii simplii, pe care îi voi enumera mai jos:

Lungimea unei parole . Lungimea trebuie sa fie de minim sase caractere. Minimul nu este recomandat, şi nici nu trebuie folosit. O parolă absolut sigură trebuie să aibă undeva peste 10 caractere.
Alcătuirea unei parole . Conţinutul trebuie să fie o combinaţie complicată de caractere, cifre sau simboluri. Folosiţi de asemenea litere mari. Exemplu: iNvatsAfoRmeZ2oParo8la
Schimbarea unei parole . Schimbaţi parolele cât mai des cu putiinţă şi folosiţi combinaţii inteligente, pe care le puteţi reţine.
Securizarea unei parole . Nu scrieţi niciodată o parolă pe foi, telefoane, sau chiar pe părţile corpului şi nu o "citiţi" cu voce tare atunci când o scrieţi.

Alo?

Iulian — Thu, 26 Feb 2009 15:20:23 +0000

S-a gândit vreodată cineva de la ce vine faimosul cuvânt? Îl folosim zilnic dar niciodată nu ne întrebăm de unde şi până unde sau cum am ajuns să-l folosim. Chiar aş fi curios să aflu care e faza şi am nevoie de ajutorul dragilor mei cititori.

Aşadar, tu crezi că ALO vine de la….

Se spune ca

Iulian — Sat, 23 Aug 2008 16:11:43 +0000

Un telefon iti poate schimba viata.

La mine chiar a mers. Voi cum stati la capitolul asta?

…si dincolo de ea

Iulian — Sun, 10 Aug 2008 22:59:43 +0000

George Orwell autorul celebrelor romane „1984” şi „Ferma animalelor” , devine blogger postum. Primul articol, a fost scris acum doua zile iar data, 9 August reprezinta varsta de 70 de ani si totodata prima fila completata de autor in jurnal. Blogul va fi alimentat cu povestirile din jurnal, si contine istorisiri din viata lui, dintre anii 1938-1942. Vom regasi in aceste articole inceputurile celui de-al doilea razboi mondial, calatoriile autorului in Maroc si de asemenea opiniile acestuia despre fascism, comunism, somaj, rumoare si asa mai departe.

Este de asemenea pentru prima data cand jurnalul lui George este publicat integral. Postarile vor continua pana in anul 2012. Puteti citi blogul, daca va intereseaza si daca doriti sa aflati lucruri captivante, as putea spune eu, la adresa: http://orwelldiaries.wordpress.com/

Uit, deci exist

Iulian — Tue, 26 Feb 2008 21:25:38 +0000

Intrebare: Ti-ai luat pastila de memorie?
Raspuns: Nu mai stiu!

Uitarea este un fenoment normal pentru noi oamenii. Citisem undeva, pe un site, acum ceva timp… ca uitarea la oameni este precum cazutul frunzelor. Oricat de tare bate vantul, unele frunze raman in copac. Asa si cu datele pe care le retinem noi. Retinem anumite lucruri din trecut, insa uitam destul de repede informatii noi, care probabil ar fi mai importante. Uitarea este o lege a firii, deci nu ar trebui sa ne ingrijoreze prea mult ( cred ). E placut, e placut sa-ti amintesti lucruri de cand erai mic. Sunt chestii pe care probabil nimeni nu le uita. Toate etapele importante din viata le retinem mult mai usor, pentru ca au avut “un cuvant” greu de spus in viata noastra. De la prima zi de scoala, la prima noapte de dragoste, retinem tot. Din pacate, retinem si evenimentele neplacute ( nu-i asa ca ar fi fost interesant sa putem decide ce sa retinem? ).

Ca sa fiu mai scurt, am inceput sa iau lecitina. Deocamdata, nu simt ca isi face efectul, ci dimpotriva…parca uit mai mult de cand am inceput sa iau. Fac exact ca in faza de mai sus, uit daca mi-am luat sau nu pastila…. :)). Normal, iau de o saptamana. Cam in 3-4 saptamani isi va face efectul. Sa te tii atunci, sa vezi cate date si cate chestii o sa retin…

Uitam pentru ca nu suntem atenti, uitam pentru ca nu ne intereseaza subiectul, uitam sau trecem cu vederea anumite parti dintr-o conversatie, si asa mai departe. Mai rau e cand uiti numele cuiva, si te faci de cacat cand intrebi: “auzi, cum ai zis ca te numesti?” ( da, am obiceiul asta ). Faceti un mic joc, sa zic asa: Incercati sa va amintiti numele tuturor colegilor din generala, sau numele copiilor de la gradinita si veti observa cu stupoare ca nu puteti face asta imediat. Cel putin, mie mi se intampla.

De ce cacat uitam ce nu ar trebui, si ce trebuie sa uitam nu putem. Nu putem pentru ca am “investit” sentimente, si pe masura ce te gandesti sa uiti, cu atat iti improspatezi memoria. E asa, sau nu?

De ce?

Iulian — Tue, 26 Feb 2008 18:55:09 +0000

De ce am ales sa am un blog personal, si nu unul comercial. Pentru ca tot ma asalteaza astia cu replici gen: “nu ne intereseaza ce muzica asculti”, “nu-mi pasa ce ai facut azi”…etc, tin sa-i lamuresc pe toti cu ocazia asta, si sper sa priceapa ceva: Blog personal => Scriu ce ma taie capul. Nu te intereseaza, poti sa iesi frumos, fara sa injuri, fara sa comentezi prea mult la adresa blogului meu, deci implicit la adresa mea.
Cand mi-am deschis blogul m-am gandit sa fac un experiment, sa vad daca pot sa-mi atrag cativa cititori fideli si sa vad daca pot sa scot un feedback ( fie negativ , fie pozitiv ). Pentru ca da, comentariile voastre sunt un feedback. Asta cauta lumea, asta cauta companiile mari: feedback ( de la clienti ). Va spuneam ca ma bucur cand primesc comentarii de la voi, si e normal asta, am explicat atunci de ce.
Dupa o luna, bloggingul a devenit o mica pasiune pentru mine, si eram curios sa vad cati oameni ma viziteaza. Stiu ca pe vremea aia, Silviu se tinea de blog, si in fiecare seara comparam “statisticile”, discutam pe diverse teme despre blogging, “ba, ai vazut ma ce-a postat ala?”…etc. A fost o perioada frumoasa, perioada aia de cunoastere, in care am descoperit blogosfera si “dedesupturile” ei. Ma citeau 40 de oameni zilnic. Era o performanta, o performanta pentru ca eram genul de blogger incepator, si pe langa posturile personale ( rare ), postam filme, poze, youtube & shits. Totusi, am reusit sa-mi atrag cativa cititori fideli.
Dupa sase luni, am trecut la un alt nivel ( cred eu ). Am inteles mai bine ce inseamna blogosfera, ce inseamna un articol de calitate, ce inseamna sa-ti definesti un stil propriu ( prin care deasemenea iti atragi cititori fideli ), si ce inseamna sa primesti comentarii la un articol.
Unii evita sa-si faca un blog personal, si merg mai mult pe ideea de blog comercial ( fac asta pentru bani ). Nu spun ca e rau, oricine vrea un banut in plus…dar trebuie sa te gandesti ca in momentul in care ai adus un blog personal ( ani buni probabil ) de la nivelul de blog citit de tine si prieteni, la unul de: citit de peste 500 de persoane, vor veni si banii.
Multi spun ca dupa un an, doi de zile, nu prea mai ai teme de abordat pe un blog personal. Asa e, intri in criza de idei, insa asta se rezolva cu o mica pauza. Iesi, “descopera” lumea, experimenteaza lucruri noi, si cu siguranta vei avea ce povesti. Pe un blog, nu conteaza cantitatea, ci doar calitatea. Recunosc, am facut si posturi de umplutura, insa am si cateva posturi in care chiar am pus suflet, si m-am implicat, am simtit ca dau tot ce e mai bun din mine. O sa vorbesc in cateva zile si despre asta, veti vedea la momentul oportun.
Alt aspect important, ar fi lungimea posturilor. Din cate cred ca ati observat, in ultimul timp..am talentul asta sa ma lungesc cu vorba, insa…sunt subiecte care merita dezbatute, chiar nu pot sa spun doua trei cuvinte si sa inchei articolul. Ideal ar fi sa faci un post mediu, in care sa-ti expui parerea, si sa dai doua trei argumente.
Aici conteaza foarte mult targetul ( pe ce categorie este bazat blogul ). De exemplu, mie nu imi plac blogurile sportive, sau cele de it, noutati, cacaturi de-astea. Nu imi plac, pentru ca nu ma atrag, nu simt nevoia sa citesc despre asa ceva. Si iar as avea o idee de post ( de-ala lung ), despre fotbalul din Romania. In schimb, eu citesc bloguri personale..pentru ca asta e si “domeniul” meu. Imi place sa descopar celelalte subiecte dezbatute de “colegii de breasla din blogosfera”, imi place sa vad stilul de viata al altor persoane, ajungi chiar sa ai impresia ca, cunosti persoana aia de-o viata, desi nu ai vazut-o pana acum.
In fine, ca o concluzie, sau cum vreti voi sa-i ziceti: un blog personal nu e atat de citit ca un blog “comercial”, insa diferenta e ca de la cer la pamant ( calitate+cititori fideli > posturi comerciale+vizitatori din google ).

Cum ar fi daca…

Iulian — Fri, 08 Feb 2008 22:37:54 +0000

tren.mp3

Spui ca e greu sa traiesti cu parintii. Sunt de acord cu tine, exista anumite dezavantaje: te streseaza, te zapacesc, iti poarta prea mult grija, nu te lasa sa faci ce vrei, etc. E normal, sunt parinti si iti vor binele, “chiar daca acum nu intelegi, imi vei da dreptate mai tarziu”. Total de acord. Stii sigur ca nu iti vor raul, daca ti l-ar vrea, probabil te-ar lasa sa faci ce vrei, nu le-ar pasa de soarta ta: cu cine umblii, ce faci, cand vii acasa, cand pleci de acasa, daca ai mancat azi, daca ai bani si asa mai departe.

Gandeste-te cum ar fi sa traiesti cu persoane in varsta. Si cand spun in varsta, ma refer la persoane de 65-80 de ani. Daca tie ti-e greu cu ai tai parinti, cum iti va fi cu batranii? Probabil spui ca e usor, adorm repede , ii inchizi la ei in camera, ii incui si iti chemi “tovarasii” sa dai o petrecere beton. Cam asta ar face un cocalar fara pic de bun simt.

In schimb, daca ai cei 7 ani de acasa, te asigur ca nu vei face asta pentru ca ai bun-simt si repsecti persoanele in varsta, in limita posibilitatilor.Imi aduc aminte ca acum cativa ani ( 1 sau 2 ) aveam o colega de undeva de la tara, care statea in gazda la niste batrani. Batrani de-aia comunisti. N-avea voie sa faca dus decat sambata (adica avea voie sa faca oricand, numai ca apa calda era pusa in functiune doar sambata ) , fara televizor, fara iesiri in oras, chestii de genul. Nu mi se pare normal. In primul rand mi se pare absurd sa nu te speli ( acu iti dai seama de ce miros unele persoane in varsta asa frumos? ECONOMIEEE!! ), apoi sa stai aproape pe intuneric, becuri de 20…sa nu consumi. Pare mai rau ca la inchisoare. Poate nu va vine sa credeti ca lucrurile astea se intampla, dar credeti-ma ca da. Nu spun ca toti batranii fac asta, insa trebuie sa recunoastem ca dupa o anumita varsta incep sa o ia pe aratura. Si ce e mai rau decat un batran nebun? Exact! Doi batrani nebuni! Imagineaza-ti doar…cum ar fi daca ai locui cu astfel de persoane si daca ti se pare atat de rau , comparativ cu traiul cu parintii.

Ce fructe consumi?

Iulian — Tue, 04 Dec 2007 20:27:39 +0000

Dupa cum bine stiti, cel mai indicat este sa consumam cat mai multe fructe zilnic, insa daca nu putem asta, macar in zilele mai friguroase pentru ca acestea contin mai multe substante de care corpul nostru are nevoie. Lucrul asta am inceput sa-l fac. Imi place sa mananc fructe si mananc atat cat pot ( adica mult :)) ).

Recent am mancat pomelo. Nu mai mancasem pana acum, si la prima vedere am fost suspicios. Credeam ca este ca grapefruit, nu pot sa mananc asa ceva, bleah…pana la urma am gustat si am fost putin mirat de consistenta acestui fruct. Insa are un gust excelent si chiar voi consuma mai des.

Desi trebuie sa mancam fructe zilnic, nu trebuie sa ignoram mancarea obisnuita. Fructele contin substante hranitoare insa nu ne pot acoperi cantitatea de substante necesara.